Am intrat într-un an al bilanțului național, moment la care și noi, ca profesioniști, continuăm să construim o profesie onorabilă, plină de viitor și să arătăm că medierea reprezintă o modalitate de exprimare a bucuriei și păcii naționale, acum și pentru viitor.
Urmează un an plin de provocări profesionale, care au debutat cu implicarea noastră în soluționarea conflictelor din toată sfera domeniilor vieții sociale - de la conflictele din domeniul malpraxis-ului medical până la cele din domeniul asigurărilor, urmând ca în acest an să intervenim și în conflictele de muncă și nu numai.
Îmi reafirm credința că în acest an legea noastră va deveni pe deplin funcțională, prin aducerea reglementărilor naționale existente în prezent la standardele impuse de întreaga legislație europeană în domeniu. Dacă până acum, Consiliul de Mediere a înțeles să promoveze către organismele statului un mesaj ferm, dar plin de politețe, sub aspectul susținerii modificărilor legislative, anul 2018 va aduce o implicare și mai activă, cu o abordare diferită - dinamică - asupra legislativului, utilizând atât capacitatea noastră de persuasiune, cât și forța generată de mesajul comun al celor 11 000 de mediatori.
Doresc o implicare și mai activă a tuturor reprezentanților Corpului Profesional în șirul de evenimente care vor marca momentul Centenarului României. Mă folosesc de această ocazie pentru a le mulțumi încă o dată tuturor reprezentanților Corpului Profesional al Mediatorilor pentru implicarea de până acum, pentru seriozitatea și devotamentul de care au dat dovadă, factori care au dus la consolidarea profesiei noastre.
Și în acest an, Consiliul de Mediere va menține transparența decizională la cel mai ridicat nivel, informând în mod constant atât colegii mediatori, cât și instituțiile partenere, despre strategiile abordate și evenimentele derulate.
Remarc cu plăcere și satisfacție faptul că, într-o perioadă relativ scurtă, Corpul Profesional al Mediatorilor a dat dovadă de solidaritate și consecvență în consolidarea prestanței profesioniștilor din domeniul medierii, aceștia înțelegând faptul că doar prin eforturi substanțiale comune putem să doborâm tarele și inerția prejudecăților celor care au o atitudine mai puțin obiectivă în evaluarea profesiei noastre.
Vă doresc un an plin de realizări, în care eforturile noastre constante să rodească și mai mult!
Cu stimă,
Mugur Bogdan MITROI
Președinte Consiliul de Mediere