Astăzi, cu prilejul prazniului Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul copiilor, prin grija inimoșilor colegi mediatori Anca Daniela TAROIU, Maria Daniela CHINDEA, Coca CIUDIN, Elena PORFIR și Zeno Daniel ȘUȘTAC va pleca al doilea transport de ajutoare destinate copiilor aflați în nevoi, acțiune ce o derulăm în colaborare cu Complexul Educațional "Lauder Reut" din București și cu Asociația "ȘANSA TA".
Mulțumim și pe această cale colegilor mediatori care s-au implicat până în prezent în susținerea campaniei "Suflet pentru Suflet" și reamintim tuturor că aceasta va continua până în data de 19 decembrie 2017.
Mugur Bogdan MITROI
Președinte Consiliul de Mediere