Stimați mediatori,
În perioada 04 - 09.02.2015 se depun propunerile Asociațiilor profesionale pentru membrii celor 4 Comisii care se înființează la alegeri: Comisia Electorală, Comisia de Soluționare a Contestațiilor, Comisia de Validare a Voturilor și Comisia de Monitorizare a Alegerilor (CE, CSC, CVV si CMA)
Ca urmare, publicăm formularele(anexate) necesare transmiterii acestor propuneri la sediul Consiliului, conform art.8 lit. a) și i), art. 10 alin (4), art.15 alin (4), art.20 alin (1) și (10) și art. 24 alin (2) din Anexa 11 la ROF privind ”Procedurile de organizare a alegerilor membrilor Consiliului de mediere”.
Formularele completate se vor depune/transmite la Consiliului de mediere, semnate și ștampilate: personal la sediul instituției, prin poștă/curier, fax sau prin e-mail la adresa secretariat@cmediere.ro.
De asemenea, conform art.20 alin (9) și (10) din Anexa 11 la ROF privind ”Procedurile de organizare a alegerilor membrilor Consiliului de mediere”, anexat, este și formularul prin care Asociațiile profesionale care au candidați înscriși pe buletinele de vot pot face propuneri de observatori care să participe la deschiderea urnelor și validarea voturilor. Transmiterea lui la Consiliu se va face în aceleași condiții și în aceeași perioadă menționate mai sus.
Vă rugăm să ne contactați pentru eventualele neclarități.
Vă mulțumim,
Cornel Pavel - Director/Secretariat tehnic