Consiliul de Mediere are onoarea și bucuria de a vă prezenta întreaga gratitudine, adresată atât în numele conducerii instituției noastre, cât, mai ales, în numele întregului corp profesional al mediatorilor din România.
Vă asigurăm că cei 12000 de profesioniști ai medierii din România au așteptat cu speranță și interes votul dumneavoastră de astăzi, deznodământul favorabil al acestuia fiind o veste îmbucurătoare, pentru care aveți recunoștința lor și a noastră. Votul dumneavoastră de astăzi reprezintă o garanție și un pas important pentru realizarea dezideratului mediatorilor - o lege performantă, raliată exigențelor normative europene și nevoilor societale. De asemenea, acesta reprezintă și un moment de referință pentru profesia de mediator care, iată, la 10 ani de existență a Legii 192/2006 primește un nou imbold și o nouă perspectivă pentru viitor.
Nu în ultimul rând, dorim să manifestăm aceeași recunoștință conducerii politice a partidelor din care faceți parte, rugându-vă, încă de pe acum, să transmiteți acest mesaj de bucurie și de speranță și colegilor deputați care, în perioada următoare, vor fi chemați să complinească ceea ce domniile voastre astăzi au început.
Mugur Bogdan MITROI
Președinte Consiliul de Mediere