Astăzi, 6 octombrie 2016, începând cu ora 11, doamna Anca IACOB - Membru în Consiliul de Mediere a moderat teleconferința organizată cu colegii mediatori din județele Sibiu, Alba și Hunedoara. La fel ca și la precedentele întâlniri on-line, organizate de instituția noastră, și colegilor mediatori prezenți le-au fost aduse la cunoștință proiectele de promovare și consolidare a profesiei - promovate de Consiliu. Mediatorii au avut posibilitatea să-și exprime opiniile cu privire la viitorul profesiei, și-au împărtășit experințe din activitatea profesională, manifestându-și, totodată, susținerea față de demersurile instituționale întreprinse de către Consiliul de Mediere.
Mai jos, vă prezentăm câteva dintre concluziile punctuale ale teleconferinței:
- constituirea unui grup de lucru în vederea discutării și încheierii unui protocol de colaborare între CPMJ Sibiu și Tribunalul Sibiu;
- s-a reiterat nevoia încheierii unui nou protocol cu Administrația Națională a Penitenciarelor, precum și negocierea și încheierea unor protocoale de colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne și Uniunea Notarilor Publici, cu mențiunea că, Consiliul de Mediere a inițiat deja formalitățile în vederea organizării unor întâlniri inter-instituționale cu reprezentanții organismelor sus-menționate tocmai în ideea încheierii acestor protocoale;
- s-a ridicat problema organizării cursurilor de pregătire profesională continuă on-line;
- cei prezenți și-au exprimat speranța față de succesul proiectului de lege aflat actualmente la Comisia Juridică a Senatului, menționând importanța lobby-ului realizat de reprezentanții Consiliului de Mediere pe lângă Parlamentul României.
Pe această cale, Consiliul de Mediere mulțumește colegilor mediatori din cele trei județe, apreciind contribuția acestora ca fiind constructivă pentru activitatea viitoare a instituției noastre. De asemenea, Consiliul încurajează și pe ceilalți colegi din țară ca, la momentul oportun, în funcție de disponibilitatea fiecăruia, să participe la întâlnirile on-line.
Mugur Bogdan MITROI
Președinte Consiliul de Mediere