Consiliul de Mediere vă aduce la cunoștință faptul că, până în prezent, un număr de 3 Instituții ale Prefectului au răspuns pozitiv la apelul nostru de a coopta mediatorii în activitatea de dialog social, luând drept exemplu parteneriatul deja existent la nivelul județului Bistrița-Năsăud. Astfel, Prefecturile județelor Iași, Galați și Bihor au decis să invite mediatorii să se alăture muncii sociale ce va fi desfășurată în cadrul Comisiilor de Dialog Social, care își desfășoară activitatea în cadrul respectivelor Prefecturi.
Rugăm colegii mediatori și reprezentanții CPMJ ca, pe măsură ce vor răspunde și celelalte prefecturi, să se implice în mod activ în viața comunităților și să dea curs solicitărilor venite din partea reprezentanțelor teritoriale ale Guvernului României.
Adresăm mulțumiri tuturor instituțiilor județene care au înțeles importanța cooptării profesioniștilor medierii în activitatea de dialog social.
Mugur Bogdan MITROI
Președinte Consiliul de Mediere