Consiliul de mediere a realizat toate demersurile instituționale în scopul implementării în legislația internă a prevederilor Directivei 2013/11/UE privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum, venind cu propuneri legislative sincronizate cu cadrul european în domeniu, comunicate organismelor naționale și europene.
În accepțiunea Comisarului European pentru Justiție Vera Jourova, „medierea este o metodă alternativă de soluţionare a litigiilor (procedură SAL) care contribuie la creşterea nivelului de competiţie în domeniul afacerilor”. Consiliul de mediere consideră medierea ca fiind principala procedură SAL din România, iar profesioniștii domeniului, mediatorii, prin formele de exercitare a profesiei, îndeplinesc deja toate criteriile pentru a fi considerați entități SAL, în acord cu prevederile Directivei 2008/52/CE.
Conform studiului derulat de Comitetul Afaceri Juridice al Comisiei Europene, costul mediu al folosirii medierii reprezintă cu 60% mai puţin decât costul generat de recurgerea la justiţie. Numărul estimat de zile de soluţionare a unui conflict prin mediere este, în medie, de 43 de zile, pe când soluţionarea unui conflict prin acţionarea în justiţie durează, în medie, 566 zile. Aceste cifre indică faptul că medierea poate contribui considerabil la un mediu de investiţii prietenos şi poate, în cele din urmă, să faciliteze creşterea economică.
Rolul și importanța medierii ca principala procedura SAL în context european sunt sintetizate de către Comisarul European pentru Justiție:
„Medierea poate ajuta la evitarea acţionărilor în justiţie inutile pe cheltuiala contribuabililor. Poate, de asemenea, să promoveze o cultură mult mai armonioasă în care nu există nici câştigători şi nici perdanţi, ci numai parteneri. Acesta este motivul pentru care UE promovează în mod activ medierea. Directiva privind medierea a UE a introdus diferite metode de soluţionare a conflictelor transfrontaliere în materie civilă şi comercială, pe cale amiabilă, şi încurajează judecătorii să promoveze medierea. În plus, scheme specifice pentru soluţionare alternativă şi online a litigiilor consumatorilor au fost create. Comisia monitorizează utilizarea medierii şi planifică evaluarea legislaţiei. Aceste acţiuni ne vor ajuta să tragem concluzii cu privire la procesele derulate care pot creşte nivelul de apelare la mediere. În 2016, Comisia va evalua evoluţia medierii în raportul său privind implementarea Directivei privind medierea. Între timp, trebuie să ne concentrăm atenţia asupra promovării medierii în practică.”
Consiliul de mediere își manifestă încrederea ca legea care se va adopata în domeniul soluționării alternative a litigiilor în materie de consum va fi în concordanță cu demersurile realizate în ultimii ani de către forurile europene.
Dr.Zeno Șuștac
Coordonator departament SAL-SOL
Vicepreședinte
Consiliul de Mediere