Stimati mediatori,
Vă comunicăm că astazi, 15.03.2015, s-a încheiat perioada alocată exercitării votului pentru alegerea membrilor Consiliului de mediere. Din datele existente, rezultă că au votat, în mod direct, la urnă şi prin corespondenţă, un număr de peste 4.200 mediatori.
Deşi au fost semnalate unele nereguli şi disfuncţionalităţi în distribuirea buletinelor de vot către mediatori, din datele pe care le deţinem la acest moment, apreciem că acestea, (raportate şi la numărul mare al celor care au votat), nu vor fi de natură să pună sub semnul întrebarii procesul electoral, în ansamblul său.
Incepand cu 16.03.2015, Comisia de Validare a Voturilor va proceda la numărarea şi validarea voturilor exprimate, sub stricta supraveghere a membrilor Comisiei de Monitorizare şi în prezenţa observatorilor desemnaţi de asociaţiile profesionale care au candidaţi în aceste alegeri.
In numele Comisiei de Monitorizare,
Valentin Aurel Dinescu - preşedinte