Comitetul pentru organizarea evenimentului "SEE Network of Associations of Mediators" a acceptat invitația Consiliului de Mediere, de a organiza cea de-a treia ediție a forumului sus-amintit în România, la București. Astfel, capitala țării noastre va găzdui, timp de două zile, un eveniment ce va aduce la un loc mai mult de 30 de reprezentanți ai ministerelor de justiție și ai organismelor reprezentative ale mediatorilor din țările afiliate acestei structuri de lucru multistatale, anul acesta dorindu-se a fi inclusă în dezbatere și tema arbitrajului – formă ADR.
Evenimentul a ajuns anul trecut la cea de-a doua ediție, devenind o tradiție în lumea medierii europene, și este finanțat - în totalitate - de Comisia Europeană.
La inițiativa organismelor europene, SEE Network of Associations of Mediators își propune să devină cea mai importantă structură comună de lucru în vederea promovării intereselor profesiei de mediator în Sud-Estul Europei.
Vom reveni cu amănunte pe măsură ce agenda evenimentului va fi finalizată.
Mugur Bogdan MITROI
Președinte Consiliul de Mediere