Judecătoria Tîrgu-Mureș a hotărât ca toate citațiile emise să fie însoțite de următoarea anexă, care conține următorul text:
Părțile au posibilitatea de a apela în condițiile art. 43, 601 și 64 din legea 192/2006, la procedura medierii în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă și judecătorul recomandă părților să recurgă la mediere, sens în care în temeiul art. 227 alin. 2 Cod Procedură Civilă, invită părțile să participe la o ședință de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri, urmând ca la termen, în baza prevederilor art. 227 alin. 3 Cod Procedură Civilă, să depună procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul ședinței de informare.
Mulțumim judecătorilor de la Judecătoria Tîrgu-Mureș, pentru sprijinul acordat medierii.
Echipa C.P.M.J. Mureș:
Ioan MATEI – reprezentant C.P.M. de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu-Mureș
Marius SESCU – președinte C.P.M.J. Mureș
Florina-Letiția ȘTEFAN - vicepreședinte C.P.M.J. Mureș